SCURT ISTORIC PÂNÂ ÎN SECOLUL AL XIII-LEA

   Parte integrantã a vetrei de locuire în care poporul român şi-a înscris din vremuri strãvechi permanenţa şi continuitatea, judeţul Arad are o istorie multimilenarã.
    Localitatea Pecica prin complexul arheologic de la Şanţul Mare dar şi prin descoperirile fortuite de pe raza comunei, reprezintă un bun teritoriu pentru cercetarea arheologică. Aici se regăsesc forme de locuire ce aparţin unor diverse culturi şi civilizaţii începând cu Paleoliticul şi până în timpul marilor migraţii.
    Pe locul numit azi Şanţul Mare se afla în trecut o cetate dacică numită de geograful Ptolemeu Ziridava şi identificată în acest punct de cercetările arheologice. În urma campaniilor au fost excavate diferite obiecte aparţinând locuitorilor oppidumului . Cultura Pecica-Periam se găseşte datorită urnelor funerare sau a tiparelor de piatră. Interesante sunt descoperirile ce aparţin celţilor şi care dovedesc convieţuirea acestora cu dacii.Obiectele celtice datând de la începutul epocii Latene sunt piese deosebit de valoroase pentru arheologi, unele fiind unicate în zonă (fibula). Şantul Mare a oferit noi surprize prin descoperirea unei catarame de tip Sucidava cu semnul crucii.
    În alte puncte ale localităţii (Prunişte, Între vii,Zgârâietura, fabrica de cărămidă, Forgaci, Hăblău) s-au făcut descoperiri arheologice importante de-a lungul anilor, obiectele aflându-se fie în colecţii particulare fie în custodia unor muzee din România sau Ungaria.

EVUL MEDIU

    La începutul acestei perioade, aşezările de tip feudal de pe teritoriul actual al Pecicăi se aflau incluse în voievodatul lui Glad în sec X şi a lui Ahtum în următorul secol. Dintre acestea se remarca Poppinul ca important port pe Mureş spre Europa. Cu o populaţie numeroasă şi conducere autonomă, târgul Popin este amintit încă în 1219 ca proprietate a ioaniţilor pentru ca din 1451 să treacă în proprietatea Huniadeştilor, devenind apoi domeniu regal. Popinul avea vamă, port pentru vase, plute şi ţinea târguri ocazionale.
    Dintre construcţiile religioase din jurul localităţii Pecica reţinem în special mănăstirea Hodoş-Bodrog construită în 1177 şi Isou (lângă Bezdin). Tradiţia aminteşte de şi de un alt lăcaş de cult “Biserica pustie” -  Ahtummonostora (între Pecica şi Semlac) din sec. X sau de o alta în satul Popin.
    Prima atestare documentară datează din 1335, numele localităţii la acea dată  fiind PETK. Această denumire nu se schimbă nici în 1517 ( Pechk) deşi între timp a cunoscut diverse stăpâniri inclusiv cea a Episcopiei de Cenad din 1421. În 1528, călătorul german Hans Derschwam trecând şi prin Peck aminteşte de un castel datând din acelaşi secol. Documente din 1549 consemnează existenţa localităţii şi de multe ori stâpânii au fost atât nobilii maghiari cât şi otomanii ( amintită în documentele din anii 1557,1559,1561,1564,1590). Anul 1597 marchează eliberarea localităţii de trupele principelui Transilvaniei, iar ultimele consemnări apar în documente din 1653,1654,1657,1660,1665. Este cunoscut faptul că în 1686 otomanii şi tătarii atacă aşezarea dar într-o hartă din 1723 să apară din nou ca Petschka. Noul stăpân din 1732 este italianul Rinaldo Duca de Modena Reggio e Mirandola, principe de Corregio e Maregraf d`Est care aduce în localitate o serie de familii italiene ( azi urmaşii sunt familiile Ponta).

EPOCA MODERNĂ

    Expansiunea statului austriac în sec. XVII înseamnă şi stabilirea în zonă  a unei noi graniţe cu otomanii pe Mureş. Pecica devine una din cele 12 localităţi militarizate din Arad începând cu 1700.
    În iunie 1701 se stabilesc pe Mureş primele unităţi de grăniceri sârbi la Nădlac şi Pecica. Aceştia devin repede cunoscuţi datorită revoltei din 1735.Ca loc de  reculegere atât sârbi dar şi românii ortodocşi aveau o biserica cu hramul Sf. Nicolae . În 1872, datorită despărţirii de români, sârbii construiesc o nouă biserică ortodoxă.
    În urma colonizării efectuate între  1723-1821 în componenţa naţională a unor comune au avut loc unele schimbări. La Pecica sunt colonizaţi ţărani maghiari  şi se stabilesc chiar slovaci din Nădlac.
    În sec. XVIII târgurile de la Pecica au ajuns să dobândească o însemnătate tot mai mare. Paralel cu dezvoltarea pieţii interne, meşteşugurile se răspândesc şi în mediul rural, în primul rând în târgurile mai mari, cu o populaţie mai numeroasă. Astfel conscripţiile din 1746 menţionează 38 meşteşugari la Pecica iar conscripţiile din 1766 să  arată o sporire a  numărului lor. În timpul lui Iosif de Habsburg morăritul în general cunoaşte o dezvoltare accelerată de-a lungul Mureşului în special la Pecica. În 1816 ia fiinţă breasla rotarilor şi fierarilor din Pecica, la care cu doi ani mai tîrziu, se alătură şi breasla cizmarilor. Alte nouă ramuri meşteşugăreşti vor forma la Pecica o breaslă mixtă.
    Agricultura devine o ramură deosebit de dezvoltată în zonă datorită solului fertil.Creşterea animalelor a adâncit procesul de stratificare a ţărănimii, astfel încât în  unele localităţi  apar şi ţărani iobagi înstăriţi (Pecica). De altfel din sec. XIX Pecica devenise un centru important de creşterea  bovinelor.
    În 1857 este consemnat faptul că Pecica (14 026 locuitori ) este cel mai mare târg din comitatul Aradului. În jurul anilor 1900 şi 1910  plăşile cele mai dens locuite au fost Arad, Pecica , Şiria.
    Afirmarea naţiunii române în părţile Aradului se manifestă prin înfiinţarea de şcoli româneşti în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în 1753 la Pecica şi Semlac. La 5 februarie 1865 locuitorii din Pecica- Română au adoptat limba oficială română prin hotărârea luată în acest sens, care preciza: „şi naţiunea română are dreptul acela ca, în comunităţile sale, toate conlucrările în însăşi limba ei să se poarte...”
    Reprezentanţii localităţii Pecica (N. Oncu şi  G. Popa ) au participat la conferinţa naţională de la Sibiu din 21-22 ianuarie1892  care a stabilit programul Memorandumului, important act în emanciparea naţională a românilor transilvăneni.
     Cel mai important fiu al localităţii Pecica a fost însă Episcopul Roman Ciorogariu, participant activ la lupta de eliberare naţională a românilor.    
    Dintre societăţile culturale care au activat în părţile Aradului menţionăm societăţile de lectură din Pecica (1880) iar în ceea ce priveşte viaţa artistică se remarcă Gheorghe Bila din Pecica ( s-a format la şcoala lui Teneţchi; are o serie de lucrări cu caracter religios – 17 se găsesc în biserica ortodoxă din Ineu).

PERIOADA INTERBELICĂ

    Primul război mondial (1914-1918) şi Marea Unire aduc schimbări în viaţa locuitorilor din Pecica. Localitatea ca de altfel şi judeţul Arad au intrat în componenţa statului român.Cele 216 comune rurale de pe lângă comuna urbană Arad au fost împărţite în 9 plăşi. Plasa Pecica cu o suprafaţă de 588 km2, cu 11 comune avea un  număr de 51 630 locuitori în condiţiile în care  judeţul Arad era al treilea judeţ ca număr de populaţie şi al cincilea ca suprafaţă din Transilvania.Statistica din anul 1943 arăta că în plasa Pecica în 9 localităţi erau 17765  români, 10366 maghiari, 2773 şvabi, 312 evrei, 11153 alte naţionalităţi (inclusiv rromi şi ucrainieni) în total 42369 locuitori.
   Din punct de vedere economic Pecica se situa printre primele localităţi ale Aradului, în 1938 Moara Ghizela S.A. Pecica era a şaptea mare întreprindere din Arad.